De la alianța antiBăsescu, la coaliția antiPonta

De la alianța antiBăsescu, la coaliția antiPonta
Publicat: 26/05/2014, 16:38
Actualizat: 29/07/2014, 19:21

De ce vrea dl Ponta să înceapă chiar de astăzi, după cum spune, discuții cu liderii PNL, care doresc refacerea USL, defuncta alianță cu liberalii, împăiată de pesediști și pusă-n vitrină, ca și cum ar fi vie? Din cauză că, dacă ascultă cu atenție, viitorul nu sună liniștitor. Adică peste Marșul gloriei, care-i umflă, de pe-acum, pieptul, de emoție, se suprapun acorduri amenințătoare din Corul briganzilor, iar dl Ponta și compania, vigilenți, și-au propus să-i împiedice pe aceștia din urmă să formeze o trupă și să se expime într-un glas. Fiindcă alianța de dreapta despre care vorbesc șefii opoziției se anunță a fi, în realitate, o coaliție anti Ponta.

Președintele Băsescu a spus-o clar – „Obiectivul meu este ca, pană în noiembrie, acest om să ajungă la un nivel la care să nu mai poată deveni președintele României” -, iar liberalii, chiar dacă nu au sărit imediat, să-i cânte în strună, fără îndoială o gândesc. În mod ironic, roata politicii s-a întors, Victor Ponta generând, asemenea lui Traian Băsescu cu ani în urmă, suficientă aversiune printre opozanți, încât adversari ce păreau ireconciliabili, precum președintele plus partidul lui și PNL, să se apropie. Nu foarte demult, Ion Iliescu milita pentru izolarea politică a lui Băsescu, pentru ca astăzi, acesta din urmă să acționeze pentru izolarea politică a lui Ponta. Dacă PNL, PD-L, PMP, FC vor reuși să construiască o platformă comună, susținând un candidat unic la președinție, atunci prezidențiabilul Ponta va avea cu adevărat motive de îngrijorare, nefiind exclus să piardă alegerile. Aceasta ar antrena după sine destabilizarea și, în cele din urmă, înlăturarea USD de la guvernare, caz în care carierei politice a actualului prim-ministru i s-ar pune punct. Or tocmai acest coșmar vrea să-l evite, declarându-se disponibil să discute cu lberali.

Crin Antonescu l-a refuzat categoric pe primul ministru („PNL nu acceptă mită”) și, în aceste condiții, ce este de făcut? Nimic din ceea ce strategii PSD să nu fi încercat deja. În primul rând, dl Ponta va mai relua invitația care, oricum, nu lui Crin Antonescu i se adresa, ci liderilor centrali și locali, care se simt amenințați, după scorul mediocru, obținut de partid. PSD speră că aceștia și antibăsiștii radicali vor rupe o bucată din PNL și o vor duce în curtea sa, astfel încât să justifice afirmația „USL trăiește”. În al doilea rând, dl Călin Popescu Tăriceanu – urgent întors în PNL pe ușa din dos, după ce a împărțit patul cu pesedișii, vreo două luni, primind pentru serviciile domniei sale, șefia Senatului – va încerca să profite de vidul de putere creat prin demisia în bloc a conducerii, ca să potențeze curentul pro pesedist și să-l mâne la dl Ponta. Deviza lui este „Să nu-i predăm partidul lui Băsescu!”, deși niciun liberal nu vrea așa ceva. Astăzi, „ședința USL”, cu premierul în capul mesei, s-a desfășurat în cabinetul președintelui Senatului. Au venit numai trei liberali, dovadă că prostituția politică, practicată cu atâta talent de dl Tăriceanu, nu e foarte tentantă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
„Îl iubim pe acest preot și luptăm pentru el” Sute de enoriași protestează în fața...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Vârsta de pensionare, redusă pentru o categorie de români. Ce prevede proiectul
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Eurovision 2025! Cezar Ouatu pariază pentru vocea lui Florin Salam: "Cu o piesă potrivită, ar...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate...
×